Senatorul PSD Victor Mocanu: Afirmația lui Rus, de extremă grosolănie. Ponta să explice de ce l-a nominalizat ministru

Senatorul PSD Victor Mocanu: Afirmația lui Rus, de extremă grosolănie. Ponta să explice de ce l-a nominalizat ministru
Publicat: 11/06/2015, 22:32

Senatorul PSD de Buzău Victor Mocanu, care este membru în Comisia Românilor de Pretutindeni, a criticat, într-un comunicat de presă transmis joi, declarația lui Ioan Rus referitoare la românii din străinătate, spunând că aceasta este „de o extremă grosolănie”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„România are, în acest moment, potrivit unor estimări încă neoficiale, peste 4 milioane de cetățeni care, nevoiți să își caute un trai mai bun în afara țării, muncesc în străinătate. Acești oameni sacrificați de un sistem încă incapabil să le pună la dispoziție mijloacele necesare pentru a trăi decent aduc la bugetul țării care i-a izgonit prin nepăsare miliarde de euro anual. Pentru a-i răsplăti, România îl prezintă pe Ioan Rus, deja fost ministru PSD, care afirmă neaoș că, în sens general, rudele celor plecați să muncească în străinătate sunt «golani și curve». Ca parlamentar PSD și ca membru în Comisia Românilor de Pretutindeni, consider că afirmația ministrului Ioan Rus este una de extremă grosolănie”, a afirmat senatorul Victor Mocanu.

În același context, Mocanu a apreciat că demisia lui Ioan Rus nu este suficientă pentru jignirea adusă românilor care muncesc în străinătate, inclusiv premierul Victor Ponta trebuind să explice cum a adus într-o funcție guvernamentală un om ca Ioan Rus.

„Cred că gestul demisiei din funcția guvernamentală, pe care ministrul Rus l-a făcut în cele din urmă, este insuficient pentru jignirea colosală pe care a aruncat-o asupra semenilor noștri. Sunt curios ce anume l-a animat pe premierul Victor Ponta să îl nominalizeze pe Ioan Rus în funcția de ministru. Cred că pe lângă regretele exprimate oficial pentru declarațiile celui pe care l-a propus, premierul trebuie să explice și motivele alegerii sale și să clarifice următoarea provocare: are oare ce căuta în conducerea PSD un om care va fi cunoscut, de acum înainte, prin batjocura pe care a aruncat-o asupra atâtor milioane de români?”, a afirmat senatorul PSD Victor Mocanu.

Ioan Rus a demisionat din postul de ministru al Transporturilor, în urma declarațiilor sale referitoare la românii din străinătate, urmând ca săptămâna viitoare să fie desemnat un înlocuitor.

Informația a fost confirmată de premierul Victor Ponta pentru MEDIAFAX și postată și pe contul de Facebook al acestuia.

„Regret situația generată de declarațiile dlui Ioan Rus! Acesta și-a asumat răspunderea și mi-a prezentat demisia din funcția de ministru! Am acceptat demisia și săptămâna viitoare vom discuta despre înlocuitorul la acest portofoliu!”, a scris Ponta pe Facebook.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate și despre cât câștigă aceștia muncind în construcții, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că „de banii ăștia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”.

„România are trei milioane de oameni, să zicem, din forța activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betoniști, fierari și așa mai departe. Lucrează în construcții, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăștia, copiii se fac golani acasă și nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus.

Joi, într-un comunicat, Rus și-a cerut scuze „dacă prin formularea aleasă” a jignit pe cineva, susținând că intenția sa era să semnaleze o situație gravă.

„Îmi cer scuze dacă prin formularea aleasă am jignit pe cineva, dar intențiile mele au fost de a semnala o situație gravă cu care se confruntă multe familii de români, fără să-i jignesc, ci chiar compătimindu-i. Am facut referire la destrămarea familiilor și la copiii lăsați în grija bunicilor ori a altor rude, ca urmare a faptului că părinții lor au plecat să muncească în alte țări în speranța de a-și construi un trai mai bun. Nu am dorit să aduc în niciun fel atingere demnității vreunei persoane prin acele declarații, ci doar să atrag atenția asupra prețului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate”, susținea ministrul în comunicatul transmis prin Biroul de presă al Ministerului Transporturilor.

El spunea că, totodată, a dorit să le transmită celor plecați departe de casă că, în viitorul apropiat, mulți dintre aceștia și-ar putea găsi un loc de muncă în țară, pentru că „România va avea nevoie de forță de muncă, de specialiști în domeniul construcțiilor, odată ce vor fi demarate proiectele de infrastructură prevazute de Master Planul General de Transport”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Penthouse-ul de 500.000 € al Loredanei Chivu a fost ”devalizat”! Imagini HALUCINANTE!
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
Acest exercițiu de matematică a pus pe jar internetul! Sigur nu vei putea găsi logica...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Îți CONFISCĂ mașina pe loc. Românii ce au INTERZIS să intre sau să iasă din...
Mara Bănică și-a concediat bona. Imaginile de pe camerele video au convins-o
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Momentul ratat de francezi în care puteau respinge atacul lui Hitler din Ardeni
×